Șoferul de 18 ani, dar și doi colegi de-ai săi, care se aflau vineri dimineață în autoturismul care s-a răsturnat în apropiere de Dedeman, nu sunt în stare gravă.
Medicii spun că doar șoferul și un coleg al acestuia au avut nevoie de internare. Primul a suferit mai multe contuzii și traumatisme la cap, dar și la nivelul mâinilor și picioarelor, în timp ce colegul său a fost verificat cu un computer tomograf și a reieșit un pneumotorax de mici dimensiuni.
Aceștia vor rămâne sub supraveghere medicală.
Un accident rutier a avut loc vineri dimineață, la ieșire din Botoșani spre Suceava. Trei elevi ai Colegiului Național „Gheorghe Asachi” au fost răniți după ce s-au răsturnat cu mașina de mai multe ori.
Iosif Doroftei, în vârstă de 18 ani, conducea un autoturism Ford Focus dinspre Sucevei, spre Dedeman, iar la un moment dat a intrat în depășire pe linie continuă. La revenire pe bandă, a pierdut controlul mașinii, a lovit o bordură, iar apoi autoturismul s-a dat peste cap de mai multe ori.
Atât șoferul, cât și alți doi colegi de-ai săi au fost răniți. La locul respectiv au ajuns polițiștii, pompierii, dar și cadrele medicale de la Ambulanță.