Meteorologii au emis o avertizare de Cod galben de vreme rea pentru mai multe județe din țară, printre care și județul Botoșani. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul: 29 mai, ora 13 – 30 mai, ora 06, se va semnala instabilitate atmosferică accentuată.
În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, vestul și nordul Olteniei și al Moldovei, precum și în nordul Munteniei. Aceasta se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, grindină, vijelii și averse torențiale. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.