Jale de nedescris după moartea botoșăneanului Aduțu Istrate, care și-a pierdut viața într-un cumplit accident, în Belgia. Tânărul a fost condus pe ultimul drum de soția îndurerată, de rudele sale, de prieteni, dar și de colegi. Unii dintre ei au venit chiar cu tirurile pentru a-și lua rămas bun de la dorohoian.
Alexandru George Tudorel Istrate a fost condus pe ultimul drum marți, 28 mai, la Biserica din satul Iezer.
„Nu te vom uita niciodată, Adutu”, a fost mesajul transmis de toți cei prezenți, care au stat aproape de soția lui Aduțu, femeia care își va crește copilul fără tată de acum înainte.
Accidentul violent a avut loc pe E42 (A15) miercuri dimineața, 22 mai, lângă Gouy-lez-Piéton (kilometrul 90.6), în direcția Liège-Namur-Mons. Trei vehicule s-au ciocnit la scurt timp după ora 9:00, informează dhnet.be.
Un șofer italian a frânat brusc în zona unor lucrări pe șosea, al doilea șofer – un francez – a reușit să-și încetinească cisterna și să oprească. Un al treilea șofer, un român, nu a reușit să-și încetinească semiremorca la timp și a intrat cu viteză în camionul-cisternă din fața lui.
Cabina vehiculului condus de român, cu remorcă aparținând firmei de transport DSV, a fost făcută țăndări.
În urma impactului, camionul-cisternă condus de francez a lovit despărțitorul central și primul vehicul.
Șoferul francez a fost rănit. Românul a murit.
La locul accidentului au fost trimiși pompieri de la Marcinelle pentru descarcerare, două ambulanțe și un SMUR.
A fost necesar să se apeleze la protecția civilă din cauza reziduurilor și a combustibilului scurs pe carosabil.