Un tânăr de doar 21 de ani, din Botoșani, a ajuns după gratii, după ce a ucis un om la doar o lună după ce primise o condamnare de trei ani, cu suspendare, pentru o tâlhărie calificată.
Vlad Andrei Rotaru, din Ungureni, a omorât, sâmbătă, un cetățean italian în vârstă de 76 de ani cu care a avut un conflict spontan, pe fondul unor sume de bani pe care acesta din urmă nu i le-ar fi dat pentru o muncă prestată.
Botoșăneanul s-a întâlnit pe un drum din comuna Ungureni cu victima sa și, fără a se controla, deși știa că tocmai a fost condamnat pentru acte de violență, l-a lovit cu pumnii și picioarele pe italian. Victima a murit câteva ore mai târziu la spital.
Pe 23 aprilie 2019, agresorul primise o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare de la Judecătoria Cornetu, după ce, împreună cu un prieten de-al său, un alt botoșănean, de 20 de ani, a tâlhărit o femeie din județul Ilfov.
Vlad Andrei Rotaru se afla în perioada de supraveghere impusă de instața din Ilfov. El era obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. „Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 120 de zile în cadrul uneia dintre următoarele două instituții: Primăria Ungureni sau Primăria Săveni”, au spus judecătorii.
Duminică, acesta a fost arestat preventiv pentru lovituri cauzatoare de moarte.
Șocant! Cetățean italian, ucis în bătaie de un tânăr din județul Botoșani. De la ce a pornit totul!