În judeţul Botoşani, zeci de unităţi de învăţământ din mediul rural au fost reabilitate în ultimii ani cu fonduri guvernamentale. Majoritatea clădirilor sunt aproape goale fiindcă numărul de elevi a scăzut dramatic
În comunele din judeţul Botoşani, în ultimii 12 ani au fost modernizate aproximativ 100 de şcoli. Majoritatea cu fonduri guvernamentale alocate în cadrul Programului Naţional pentru Dezvoltare Locală (PNDL 1 şi 2). Investiţiile care au costat zeci de milioane de lei vor rămâne complet pustii în următorii 4-5 ani, estimează specialiştii. Populaţia şcolară scade dramatic de la un la altul, spun şefii Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, iar o bună parte a acestor şcoli proaspăt modernizate cu sume consistente din fondurile statului, vor fi închise în cel mult un deceniu.
Nu există comună în judeţul Botoşani care să nu fi accesat fonduri guvernamentale prin PNDL 1 sau PNDL 2. Majoritatea investiţiilor au constat în modernizarea şcolilor din localitate. S-au cheltuit sume impresionante pentru aceste lucrări. De exemplu, numai în comuna Dângeni, pe reabilitarea a trei şcoli s-au alocat prin PNDL peste 684.000 de lei.
În comuna Cristineşti, fondurile sunt şi mai consistente. Pentru reabilitare a două grădiniţe şi o şcoală s-au alocat peste 2.900.000 de lei. Reabilitările erau necesare, susţin edilii din comunele botoşănene. Şcolile erau amenajate în locaţii insalubre, cu toalete în curte, uneori fără apă potabilă şi nu obţineau autorizaţia sanitară de funcţionare. „Nu puteau să mai înveţe elevii aşa. Aveam nevoie şi de autorizaţie de funcţionare. Fără modernizări, n-am fi primit. Am, prin PNDL, reabilitate şcoli în satele Dămideni şi Sărata“, spune Dumitru Buzoianu, primarul din comuna Româneşti, judeţul Botoşani.
„Clasele vor rămâne în curând goale“
În şcolile din judeţul Botoşani, în special în cele din mediul rural, se petrece un paradox tipic românesc. Atunci când erau pline de elevi, clădirile stăteau să cadă şi ofereau condiţii de ev mediu. Acum, când nu mai sunt elevi şi bate vântul prin clase, statul oferă de zor bani pentru modernizarea şcolilor şi dotarea acestora cu internet, toatele în interior şi dotare materială. Statisticile arată că, în curând, toate aceste şcoli modernizate cu sume consistente vor rămâne pustii. În comuna Dângeni, de exemplu, autorităţile locale au modernizat şcolile din patru sate, aproape toate prin PNDL. În total au fost alocaţi pentru şcolile din Dângeni, Strahotin şi Hulub, peste 680.000 de lei.
Cu toate acestea, numărul elevilor aproape s-a înjumătăţit. În unele sate din comună, precum Strahotin sau Hulub, şcolile gimnaziale au fost deja desfiinţate din lipsă de elevi. „Din 2007, ne confruntăm cu comasarea unităţilor şcolare. La nivelul comunei Dângeni, numărul elevilor a scăzut din cauza populaţiei îmbătrânite şi a plecării tinerilor în străinătate. Acum avem pentru toate şcolile din comună, 380 de elevi, faţă de aproximativ 500, câţi erau în 2013“, spune Monica Iliescu, directoarea Şcolii Gimnaziale Dângeni. Totodată, directoarea recunoaşte că nu va trece mult timp până când şcolile proaspăt reabilitate din comună vor rămâne goale. „Din 2013 beneficiem de o clădire reabilitată, cu săli moderne, utilate. Dar păcate, că elevi nu mai sunt, iar sălile vor rămâne în curând goale“, adaugă Monica Iliescu.
Preşcolarii devin o raritate În comuna Răchiţi are loc un fenoment asemănător. Şcoala din satul Costeşti a fost reabilitată cu peste 800.000 de lei, dar populaţia şcolară este în scădere. „Populaţia şcolară scade. Este o realitate. Persoanele tinere pleacă în străinătate. Mulţi nu se mai întorc, îşi iau copiii cu ei. Bineînţeles, asta nu înseamnă că trebuie să-i lăsăm pe cei care rămân în şcoli nereabilitate“, afirmă Florin Bulgaru, primarul din Răchiţi. În comuna Româneşti, unde prin PNDL au fost modernizate două şcoli, populaţia şcolară, spune edilul din localitate, a scăzut cu aproximativ 30%. În multe comune, şcolile gimanziale au devenit şcoli primare, iar în curând abia dacă vor mai putea găzdui o grupă de grădiniţă. În comuna Păltiniş, la graniţa de nord, o şcoală mare, cu un nivel, reabilitată acum 5 ani, mai are doar câteva clase de şcoală primară. „Şcoala de aici era populată, avea şi clase gimnaziale. Dar acum mai are numai şcoală primară. Cât o mai fi şi asta“, spune Viorel Gavril, fost profesor de matematică în Păltiniş.
„Pierdem 1.500 de elevi anual“
Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Gabriel Hârtie, spune că statisticile sunt îngrijorătoare. Şcolile se modernizează, dar numărul elevilor scade îngrijorător de la un an la celălalt. „Avem aproape 4.700 de copii în minus, la nivelul judeţului Botoşani faţă de anul şcolar 2015-2016. În medie, aproximativ 1.500 – 1.600 de elevi pleacă din sistem anual, fără să vin alţii în loc. Pur şi simplu pierdem peste 1.500 de elevi anual“, spune Gabriel Hârtie.
Sursa: adevarul