Ruperea de nori de vineri după-amiază s-a lăsat cu grindină la Darabani. Ploaia cu gheață a căzut timp de câteva minute peste casele și culturile localnicilor.
Din fericire, aceasta nu a fost de dimensiuni mari și s-a topit destul de repede.
Totodată, pompierii au intervenit după ce o gospodărie a fost inundată în Darabani.
Meteorologii au emis, vineri după-amiază, o nouă avertizare meteo, însă de Cod portocaliu pentru mai multe localități din județul Botoșani.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, până la 20.00, în localitățile Botoșani, Dorohoi, Vorona, Ungureni, Hudești, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Suharău, Havârna, Tudora, Vlădeni, Cristești, Vorniceni, Curtești, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Broscăuți, Coșula, Pomârla, Roma, Mihăileni, Nicșeni, Corlăteni, Leorda, Cândești, Cordăreni, Brăești, Văculești, Lozna, Dimăcheni și Bucecea se vor semnala : local cantități de apă ce vor cumula 35…40 l/mp, grindină de dimensiuni mici și medii, frecvente descărcări electrice, intensificări puternice ale vântului, vijelii.
Până la ora 18.30, s-au aflat sub avertizare localitățile: Botoșani, Dorohoi, Flămânzi, Vorona, Corni, Mihai Eminescu, Frumușica, Suharău, Bălușeni, Tudora, Vlădeni, Cristești, Curtești, Răchiți, Copălău, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Broscăuți, Coșula, Pomârla, Roma, Mihăileni, Corlăteni, Leorda, Cândești, Brăești, Văculești, Lozna, Dimăcheni, Bucecea.