Un fost poliţist din județul Botoșani a fost condamnat, vineri, într-un dosar de corupție, după ce ar fi încasat ilegal subvenții agricole.
Magistrații Curții de Apel Suceava au decis condamnarea definitivă lui Ion Achițenei, din Săveni, pentru „folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor”. Practic, instanța suceveană a respins apelul făcut de fostul polițist care a contestat sentința Tribunalului Botoșani prin care a fost condamnat, în luna noiembrie a anului trecutla o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare. Pedeapsa va fi suspendată sub supraveghere pe un timp de trei ani și jumătate.
Fostul polițist a fost trimis în judecată în 2013 de procurorii DNA, dosarul fiind repus pe rolul instanței după ce a fost judecat la Judecătoria Săveni și Curtea de Apel Suceava.
Ioan Achiţenei a lucrat ca agent de circulaţie şi a fost trimis în judecată de DNA, după ce ar fi depus la APIA mai multe documente şi declaraţii inexacte cu privire la suprafeţele de teren deţinute, beneficiind ilegal de subvenţii în valoare de 3.835,39 lei.
Doi fii ai acestuia, acuzați în același dosar, au fost achitați de judecătorii din Botoșani.