Îl cheamă Sebastian Dobrincu, este originar din Botoșani, dar apoi a locuit la București, și la nici 20 de ani trăiește din plin visul american în cel mai însorit oraș din California. În România e cunoscut drept adolescentul de un milion de dolari, după ce a reușit câteva proiecte în IT, care l-au propulsat în Silicon Valley. E un exponent al erei copiilor digitali, ce pare că trăiesc mai mult în mediul virtual. Face bani la San Francisco, dar visează la un timp în care România va înțelege să pună accent pe domeniul tehnologiei performanțe, pentru că are deja câteva generații de tineri bine pregățiți, care pleacă în valuri, spre alte țări.
Tinerii care au inventat lucruri nemaipomenite până acum, au cucerit cele mai importante scene și au câștigat medalii în toate colțurile lumii. Prin poveștile a 20 de tineri care au scris și continuă să scrie istorie, Metropolitan Life sărbătorește împlinirea a 20 de ani pe piața din România. Campania 20 la puterea 20 aduce în prim plan povestea generației care crede că viitorul înseamnă posibilități care devin realitate.
„Aniversarea celor 20 de ani în România este despre viitor și despre tinerii cu realizări remarcabile azi, care construiesc România de mâine. Sărbătorim 20 la puterea 20 și susținem generația care va aduce o creștere exponențială”, declară Carmina Dragomir, CEO al Metropolitan Life.
Campania 20 la puterea 20 este centrată pe comunitate și valori, este un moment al bilanțului, dar și un moment în care se pune accentul pe viitor, scrie Hotnews.ro.
La 20 de ani, Sebastian Dobrincu este co-fondator și CEO al unei companii care vinde soluții de statistică pentru principalele rețele sociale importante și pe care o conduce din New York. După doar un an, se bucură de vânzări de peste un milion de dolari.
Dragoș Ser este campion național la rugby și căpitanul echipei naționale de U20. Este mândru că e român și consideră că românii sunt ospitalieri și valoroși.
La doar 17 ani, Tudor-Alexandru Panait este Ambasador Junior la Uniunea Europeană și a câștigat două concursuri internaționale de foto.
Maria Zvinca are 21 de ani și este digital planner, iar cea mai recentă campanie în care s-a implicat a câștigat 10 premii la șase festivaluri internaționale.
Rareș Matei Manolache este student și, la cei 19 ani ai săi, este și antreprenor. Lucrează la un proiect care se ocupă de soluții de problem solving pentru companii, iar peste 20 de ani vrea să lucreze tot în România.
Octavian Graure are 23 de ani și este sneaker artist, adică remodelează încălțăminte sport, iar inspirația o ia de pe rețelele sociale.
Sunt inventatorii unei mănuși și ochelari de realitate virtuală care creează o experiență senzorială complexă, cu care au participat la una dintre cele mai prestigioase competiții în domeniu. Au 20 de ani, iar peste alți 20, Laurențiu Olteanu și Andrei Serițan își doresc să fie suficient de semnificativi pentru a aduce o schimbare în lume.
Online influencer cu peste 1.6 milioane de urmăritori, Andra Gogan deține și o școală de dans. La 11 ani a intrat în Cartea Recordurilor pentru cel mai lung concert susținut de un copil.
Dragomir-Matei Iordache este student la Facultatea de Mecanică, campion european și vicecampion mondial la tir. Are 22 de ani, iar peste 20 este sigur că va locui tot în România.
Își dorește ca pe viitor să conducă un salon de înfrumusețare sau un cabinet de recuperare medicală pentru sportivi. La 19 ani, Teodora Meluță este cea mai bună fotbalistă a anului 2018. Până în prezent, a câștigat de șase ori cele mai importante campionate din România.
Nicolaie Prodromou are 22 de ani și este pictor. Consideră că peste 20 de ani, Bucureștiul va fi poetic.
Peste 20 de ani, Oana Barbonie se vede undeva la țară, să se ocupe de olărit și sculptură. Deocamdată, la 23 de ani este storyteller, reporter vizual și Art Director la o publicație de specialitate dedicată educației preuniversitare.
Ionuț Diaconu studiază muzică de la vârsta de 4 ani. Acum are 21, iar în 2016 a debutat ca solist cu orchestră.
Andrei Stupu este Brand Manager la Școala de Valori și Training Facilitator la Khastalia. La doar 20 de ani, este speaker și trainer pe teme diverse, cum ar fi comunicare, orientare vocațională sau educație media.
Alexandra Butmălai a creat în liceu, împreună cu alți 20 de tineri, propriul său business. Acum lucrează într-un start-up care creează carne artificială din celule stem.
În liceu, Luca-Constantin Știrbăț a deschis un start-up de tehnologie. Produsul său? O vestă smart pentru bicicliști, produsă prin crowfunding. Peste 20 de ani, vrea să fie tot în România.
Are 19 ani și a câștigat locul al patrulea la Solar Decathlon în Dubai. Iulian Baba își dorește să inoveze și să ajute la evoluția socială în România.
Ioan Slavu are 18 ani și este campion internațional la mai multe competiții de robotică. „Când va fi mare” își dorește să fie antreprenor în domeniul informaticii sau să lucreze în domeniul inteligenței artificiale.
Are în palmares șapte titluri naționale, obținute la diferite categorii din Campionatul de Viteză în Coasta, iar la cei 22 de ani ai săi, este cel mai tânăr câștigător al acestei competiții. Îl cheamă Adrian Iliescu și speră să ajungă un pilot de top.
Francesca Velicu are 20 de ani. Este balerină premiată internațional și lucrează la una dintre cele mai mari companii de balet din UK. În viziunea sa, România de peste 20 de ani va fi civilizată și un loc în care oamenii se respectă.