Succes de prestigiu obținut de botoșăneanul Iulian Rotariu în Australia. Acesta a câștigat ultramaratonul de 520 de kilometri de la Antipozi, cu un timp final de 57 de ore și 5 minute. Competiția s-a desfășurat pe parcursul mai multor zile, cu etape lungi de parcurs, derulate în condiții dintre cele mai dificile. De altfel, 17 dintre cei 38 de concurenți înscriși la start au fost nevoiți să abandoneze, doar 21 reușind să treacă linia de sosire.
Cetățean de onoare al municipiului Botoșani din luna august 2016, Iulian Rotariu este angajat al ISU și nu este la prima reușită de acest gen, în ultimii ani reprezentând cu succes orașul nostru și România la mai competiții internaționale similare. Participarea lui la ultramaratonul din Australia a beneficiat de suportul financiar al municipalității, iar rezultatul de excepție obținut demonstrează încă o dată valoarea incontestabilă a lui Iulian Rotaru. Cu o pregătire fizică de excepție și o voință de fier, Iulian Rotaru a făcut, iată, să se vorbească despre Botoșani și în celălalt capăt al lumii, în Australia.
”Sunt foarte bucuros și vreau să-l felicit din toată inima, în numele botoșănenilor, pe Iulian Rotariu pentru acest nou succes. Este absolut impresionant ce face acest om, care reprezintă Botoșaniul peste tot în lume, cu atât mai mult cu cât el aleargă la toate aceste competiții atât de solicitante, aproape supraomenești, pentru o cauză nobilă, în sprijinul copiilor cu autism. Felicitări, Iulian!”, a fost mesajul primarului Cătălin Flutur imediat după aflarea veștii privind câștigarea ultramaratonului din Australia.