Un bărbat din municipiul Botoșani este cercetat de polițiști după ce a condus beat criță un utilaj și a distrus cu el gardul gospodăriei unei femei din comuna Boroaia, județul Suceava.
Botoșăneanul, Ion B., a condus, joi după amiază, un motocultor cu semiremorcă pe DN 15C din direcția Fălticeni spre Tîrgu Neamț, iar la un moment dat a pierdut controlul motocultorului părăsind partea carosabilă și a intrat cu utilajul în gardul din plasă de sârmă pe care l-a distrus pe o lungime de 5 metri.
Proprietara a sunat la 112, iar la locul respectiv a ajuns un echipaj de poliție. Oamenii legii au constatat că motocultorul nu era înmatriculat și nici înregistrat, iar conducătorul acestuia mirosea puternic a alcool.
1.33 mg/l în aerul expirat a arătat aparatul etilotest. Ion B. s-a ales cu dosar penal pentru “conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat” , „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice” și „distrugere”.
Prejudiciul este de 250 lei.