Reprezentanții de la Protecția Copilului Botoșani au început o anchetă în familia copilașului de un an și jumătate care a murit în urmă cu o săptămână după ce s-a înecat cu un grăunte de popcorn.
Mama este suspectată că ar consuma alcool și nu ar avea grijă de copii. O plângere în acest sens a fost făcută chiar de bunica copiilor, dar ulterior aceasta și-a retras reclamația.
„Din informațiile primare, știm faptul că această familie a mai fost în atenția noastră și în trecut. Nu s-a impus intervenția noastră ”, a declarat Alexandru Colbu, director al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani. Potrivit acestuia, se va face o nouă anchetă în familia respectivă.
Totodată, polițiștii fac cercetări în acest caz, urmând stabili dacă femeia este în vreun fel vinovată de moartea micuțului.
O nouă tragedie în Botoșani! Un bebeluș a murit sub privirile mamei sale