Soţia unui preot din Bacău şi-a pierdut viaţa, noaptea trecută, după ce s-a aruncat intenţionat din ambulanţa care o ducea la spital, scrie Observator.tv.
Totul a început, în jurul orei 22.00, în casa familiei preotului Ciprian Olteanu de la Biserica ‘Sfântu Gheorghe’ din Bacău.
Pentru că se simţea rău, femeia de 41 de ani, profesoară de religie la Colegiul ‘Vasile Alecsandri’ din Bacău, a solicitat, prin numărul de urgenţă 112, intervenţia unui echipaj medical.
La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Bacău care a preluat-o pe soţia preotului pentru a o transporta la spital.
Femeia a fost urcată în spate, în ambulanţă, în timp ce şoferul şi asistenta şi-au ocupat locurile din faţă.
Pe drum, soţia preotului a reuşit să deschidă uşile din spate ale ambulanţei şi s-a aruncat din maşină.
Şoferul a observat totul şi a oprit imediat ambulanţa, iar asistenta i-a acordat primul ajutor, apoi a cerut sprijinul altui echipaj.
Soţia preotului a fost transportată la spital, în stare critică, însă ulterior şi-a pierdut viaţa.
Atât poliţiştii, cât şi Serviciul de Ambulanţă, au deschis anchete pentru a stabili cum a fost posibil ca pacienta să se arunce în mers din ambulanţă.
Potrivit unor surse, profesoara de religie şi soţul ei urma să sărbătorească, astăzi, ziua de naştere a fiicei lor.