Aproximativ 80.000 de persoane au participat la evenimentul de la deschiderea Parcului Cornișa, în cele trei zile

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, apreciază că evenimentul organizat cu prilejul deschiderii Parcului Cornișa a fost unul de succes și spune că niciodată nu va mai fi un aflux atât de mare de oameni și mașini la zona de agrement.

Este un grad de satisfacție deosebit. Noi nu am tras linia finală la tot ceea ce s-a întâmplat, dar am văzut botoșăneni de toate vârstele, fericiți, curioși și satisfăcuți la final și cred că pentru noi înseamnă cel mai mult. Suntem satisfăcuți că am făcut față cu brio la tot ce a însemnat acest eveniment, faptul că nu au fost probleme la 112, probleme doseite cu persoane care să încalce reguli de comportament, cred că este un lucru mare. Niciodată nu cred că va mai fi un așa aflux de mașini și oameni la Cornișa. Acum a fost și o mare curiozitate”, a spus Flutur.

El spune că acest parc făcut cu greu este ceea ce lipsea Botoșaniului, indiferent ce de ce spun unii sau alții, pentru că nu era un parc de agrement în zonă.  Primarul a mai spus că încă nu se știe costurile generate de organizarea evenimentului, însă susține că s-a încadrat în fondurile alocate de Consiliul Local și cele primite prin sponsorizări

300 mii lei au fost doar din sponsorizări. Erau multe mașini cu numere de Suceva, Iași, Vaslui, iar unul din obiective îl atingem și așa. Ne bucurăm că au venit atât de mulți. Spațiul este generos, încât le-a permis lucrul acesta. Ne-am gândit să permanentizăm acolo spectacole, pentru că este o zonă care nu deranjează pe nimeni. Toată lumea a plecat mulțumită de acolo. În sfârșit am găsit cel mai bun loc din oraș pentru a organiza astfel de evenimente”, a menționat Flutur.

Organizatorii estimează că în cele trei zile de spectacole ar fi fost în jur de 75-80 mii de botoșăneni. Ei spun că în cele trei zile încasările nu au crescut spectaculos, însă a fost un câștig de imagine.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *