FOTO & VIDEO! Pompierii din Botoșani continuă să o caute pe femeia luată de ape. Scafandrii din cadrul ISU Iași le-au venit în ajutor

Femeia dispărută după viitura de sâmbătă nu a fost încă găsită. Ea este cautata în continuare de pompieri, polițiști și voluntari, în raul Sitna și împrejurimi.

Luni dimineață, celor  20 de pompieri botoșăneni li s-au alăturat și un echipaj de scafandrii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași.

De asemenea, familia femeii, care a dispărut în cursul zilei de sâmbătă, a primit consiliere psihologică din partea psihologului ISU Botoșani, slt. Narcisa Palimariu.

Vă remintim că Niculina Heros a fost văzută ultima dată sâmbătă în jurul orei 13.00, când a mers să își ia animalele de pe câmp pentru a le adăposti, și se presupune că aceasta a fost luată de apele pârâului care trece prin spatele casei sale din localitatea Bâznoasa din comuna Lunca.

Cel care a sunat la 112 a fost soțul femeii, aflat și el la câmp în acel moment.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *