Seara hiturilor actuale la Cornișa, cu public mai puțin. În seara aceasta, Voltaj și Connect-R!

Seara a doua dedicată Zilelor Orașului le-a oferit  botoșănenilor întâlniri cu Sylvia feat DJ Rynno, în fapt, Sylvia alături de două dansatoare focoase, cu Shift, foarte energic și care s-a întreținut cu publicul, cu melodii preluate în mare parte de la artiști români (se știe că Shift își alătură vocea prin pasaje hiphop unor voci feminine și nu numai), cu Sore alături de bandul ei sau Ioana Ignat, și aceasta cântând cu propriul band.

A fost seara dance, a hiturilor difuzate, în prezent, la radio. Asta în condițiile în care cu o seară în urmă botoșănenii prezenți într-un număr foarte mare, au avut parte de o seară retro, a anilor 80-90.

Deși o furtună puternică în timpul zilei amenințase un pic posibilitatea de a mai fi ținut chiar, spre seară vremea și-a revenit astfel încât artiștii invitați au putut cânta în condiții foarte bune.

 

Sylvia a cântat chiar și de la ASIA celebra piesă Inima, iar Shift a fost singurul artist care a coborît de pe scenă pentru a fi mai aproape de publicul prezent, urcându-se chiar și pe gardul care delimitează scena de public pentru a -și saluta fanii.

Cu toate cî au fost hiturile momentului, publicul a fost mult mai puțin decât în seara precedentă.

Astăzi, însă se așteaptă un număr mai mare de botoșăneni având în vedere că pe scenă vor urca Connect-R sau Voltaj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *