O elevă de la un liceu din municipiul Botoșani va susține examenul de Bacalaureat în sesiunea specială. Este vorba de Raluca Olaru, elevă la Liceul cu Program Sportiv Botoșani și campioană europeană la haltere. Aceasta va susține examenul de maturitate în același timp cu olimpicii.
Bacalaureatul olimpicilor va avea loc anul acesta la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, în perioada 16 mai- 5 iunie.
Sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat este pentru absolvenţii de liceu din loturile naţionale lărgite care se pregătesc pentru olimpiadele internaționale și concursurile internaţionale sportive.
Probele de evaluare a competențelor încep pe 20 mai, iar probele scrise pe 27 mai.