Tragedie fără margini în Sălaj, unde copilul de doar șapte ani care a căzut într-o fântână, adâncă de patru metri, a murit. Fântâna se afla pe un câmp din apropierea localităţii Vârşolţ.
Băiatul a fost scos de pompieri la suprafaţă, dar fără semne vitale, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Zalău. Acesta a fost resuscitat ore în șir, dar nu a mai putut fi salvat.
Cea care i-a anunţat pe pompieri despre căderea copilului în fântână, în jurul orei 19.00, a fost chiar mama lui. Pompierii au găsit băiatul abia după ce au scos mare parte din apa din fântână, cu două motopompe.
Luni după masă, Secţia Şimleu Silvaniei şi Detaşamentul de pompieri Zalău au fost solicitate să intervină pentru a scoate un copil căzut accidental într-o fântână aflată pe un câmp din apropierea localităţii Vârşolţ. Copilul de şapte ani a fost găsit şi extras, a fost preluat de către echipajul de terapie intensivă mobilă şi s-au executat manevrele de resuscitare”, potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sălaj, citat de Someșeanul.ro.
Sursa: Cancan.ro.