Poliţiştii din Săveni, aflându-se în exercitarea atribuţiunilor de serviciu pe drumul comunal DC 21 din localitatea Drăguşeni, au oprit pentru control un ATV ce nu avea aplicate plăcuţe cu numere de înregistrare, condus de o tânără de 19 ani.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că tânăra nu posedă permis de conducere, iar vehiculul i-a fost încredinţat pentru a-l conduce pe drumurile publice de proprietarul acestuia, un tânăr de 19 ani.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi încredinţarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu deţine permis de conducere.