Poliţiştii rutieri au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că pe un drum sătesc din localitatea Buhăceni, comuna Trușești s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că în jurul orei 14:20, o minoră de 6 ani, din satul Buhăceni, comuna Trușești, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe o stradă de pe raza localității de domiciliu, a fost acroșată de un atelaj hipo, condus de un tânăr de 19 ani, din localitate.
În urma evenimentului, minora a fost transportată la o unitate spitalicească, în vederea acordării îngrijilor medicale.
Conducătorul atelajului hipo a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-a fost recoltată o mostră biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.