FOTO Pompierul Iulian Rotariu participă la ultramaratonul „The Track” din Australia

Pompierul botoşănean care, la sfârșitul anului trecut, s-a clasat pe locul II la ultramaratonul „The Last Desert” organizat în Antarctica, a plecat spre Australia pentru o nouă provocare – ultramaratonul „The Track”, care se va desfăşura în perioada 15 – 24 mai.
Plutonierul adjutant Iulian Rotariu a urcat, în urmă cu puțin timp, în avionul care îl va duce spre Doha și, de acolo, spre Australia.

Competiția destinată celor mai puternici sportivi, aliniază la start 43 de concurenți.

La fel ca și celelalte cinci ultramaratoane la care a participat, „The Track” Australia este o cursă autosusținută. Diferența este că va avea de alergat de două ori mai mult, adică 522 de kilometri în nouă etape. Fiecare concurent trebuie să poarte propriul rucsac care să conțină mâncarea, echipamentul obligatoriu și echipamentul său personal.

Cursa, organizată de Canal Aventure, are loc în Australia, în Golful din Teritoriul de Nord, între oraşul Alice Springs şi Uluru, în cel mai arzător deșert din zonă. Linia de finish se află la poalele Uluru, inima spirituală a Australiei. Cu fiecare etapă, distanța pe care trebuie să o parcurgă crește, la fel și altitudinea. Dacă în prima zi are de alergat un maraton (30 km), la 700 de metri altitudine, în ultima zi, distanța pe care trebuie să o parcurgă este de 127 de km, la 1.700 metri altitudine. Iulian va purta tricoul cu numărul 28.
De data aceasta va fi mult mai greu, însă gândurile mele vor fi pentru copiii cu autism din Botoşani. Aceasta este cea mai puternică motivație să depășesc oboseala, durerea și lupta cu singurătatea în sălbăticie. Fiți alături de mine pentru a-i susține pe cvopiii cu autism în lupta lor pentru a se bucura de viață”, transmite Iulian Rotariu.

Şi de această dată, subofițerul va alerga în spirit caritabil, pentru a face cunoscută şi a sprijini „Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism din Botoşani”, succesul lui însemnând un pas spre integrarea acestor copilaşi. Perseverenţa colegului nostru pentru ocuparea podiumului are ca beneficii asigurarea celor necesare copiilor cu astfel de afecţiuni, din dorinţa de  le oferi o copilărie fericită şi un mediu propice dezvoltării.

În ultimii trei ani, plutonierul adjutant  Iulian Rotariu, angajat al ISU Botoșani, a participat la cinci ultramaratoane organizate de 4Deserts (Gobi March” China, în iunie 2016 – locul I la categoria lui de vârstă, locul IV la general; Atacama Crossing” – Chile, în octombrie 2016 – locul I la categoria lui de vârstă, locul VI la general , ”Sahara Race”, în mai 2017 – locul I la categoria lui de vârstă, locul IV la general, „Roving Race Patagonia, în noiembrie 2017 – locul I la categoria lui de vârstă, locul IV la general și „The Last Desert” Antarctica, în decembrie 2018 –  locul II).

Rezultatele lui sunt de excepție având în vedere faptul că nu este sportiv de performanţă. Pompierul botoșănean a început să alerge în urmă cu aproape 11 ani, când a ajuns la spital cu fiul său şi, pentru a-şi consuma stresul, a început să alerge în jurul spitalului. Ulterior, el a început să participe la concursurile organizate de Ministerul Afacerilor Interne, reprezentând ISU Botoşani. După numai câteva curse, reprezentanţii „Asociaţiei Părinţilor Copiilor cu Autism” l-au rugat să-i reprezinte în competiţii, iar din acel moment a început să participe la cursele internaţionale, încercând să dovedească tuturor că limitele pot fi depăşite.

Pentru donații în sprijinul copiilor cu autism din Botoșani  INTRĂ AICI:
https://autismbotosani.galantom.ro/fundraising-pages/view?id=8414&fbclid=IwAR38AmS9UrR1Kru6qxWq1XZLDpCyUxanf2YLjrXcJflNOEZEig33IiB3xFc

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *