Ministerul Afacerilor Interne a publicat numărul de locuri la admiterea organizată în 2019 și ianuarie 2020, la Academia de Poliție și în școlile MAI.
S-a aprobat numărul de locuri pentru sesiunea de admitere 2019 la Academia de Poliție “A. I. Cuza”, precum și pentru Școlile de Agenți și Subofițeri ale MAI la care admiterea se va susține în ianuarie 2020.
Astfel, la Academia de Poliție sunt disponibile 770 de locuri pentru cele 6 facultăți, iar la Școlile de Agenți și Subofițeri ale MAI numărul total alocat este de 1737.
Pentru Academia de Poliție cererile-tip de înscriere se depun până pe data de 24.05.2019, iar examenul de admitere este organizat în perioada 22.07-13.08.2019.
Pentru Școlile de Agenți și Subofițeri cererile-tip de înscriere se depun până pe data de 15.11.2019, iar examenul de admitere se organizează în perioada 10.01-23.01.2020. Perioada de școlarizare pentru aceste Școli este februarie-decembrie 2020.
Condițiile legale de recrutare a candidaților pentru admiterea în instituțiile de învățământ pe locurile destinate formării inițiale a polițiștilor sunt următoarele:
a) să aibă cetățenia română și domiciliul în România;
b) să cunoască limba română, scris și vorbit;
c) să aibă capacitate deplină de exercițiu;
d) să fie apți din punct de vedere medical, fizic și psihologic;
e) să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniți sau să îi împlinească în cursul anului în care participă la concursul de admitere;
f) să fie absolvenți de liceu cu diplomă de bacalaureat;
g) să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist;
h) să nu aibă antecedente penale, cu excepția situației când a intervenit reabilitarea;
i) să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni;
j) să nu fi fost destituiți dintr-o funcție publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
k) să nu fi desfășurat activități de poliție politică, astfel cum sunt definite prin lege.
Criteriile specifice pentru recrutarea candidaților prevăzuți la alin. (1) la examenele de admitere în instituțiile de învățământ sunt următoarele:
a) să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentație, în ținuta de vară ( verificare cu ocazia examinării medicale);
b) să fi obținut la purtare, în perioada studiilor liceale, media de cel puțin 9,00, cu excepția candidaților care au absolvit instituții de învățământ de nivel liceal în state membre ale Uniunii Europene în care nu se evaluează prin notă/punctaj/calificativ purtarea elevului;
c) să nu fi fost exmatriculați pentru abateri disciplinare dintr-o instituție de învățământ.