Fostul șef al Poliției Municipale Botoșani, Cătălin Radu, a alergat 87,2 km în competiția Autism 24 de ore Marea Neagră.
El a făcut parte din echipa Asociației Internaționale a Polițiștilor, alături de alți 19 polițiști din țară. 60 de echipe, cu un total de 1.200 de oameni, au fost în competiția de alergat.
„După 24 de ore epuizante, am terminat cursa pe un super onorant loc V din 60 de echipe participante, adunând aproape 2000 de km alergați/donați. Si cei 87.2 km alergati de mine au contribuit la aceasta. A fost o onoare și o plăcere! Sunt mândru de echipa mea si de rezultat”, a spus Cătălin Radu la finalul competiției.
Fondurile strânse vor susține 10 proiecte destinate copiiilor diagnosticați cu autism din două orașe: Constanța și Galați.