O fată în vârstă de 13 ani, din comuna Negomir, judeţul Gorj, este însărcinată în cinci luni, după ce ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un vecin în vârstă de 63 de ani. Poliţia şi Protecţia Copilului au deschis anchete în acest caz, scrie Mediafax.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat, marţi, pentru corespondentul MEDIAFAX, că fata de 13 ani şi bunica ei au mers, marţi, la sediul Poliţiei Rovinari, sesizând faptul că, în luna ianuarie, copila ar fi întreţinut relaţii sexuale cu un vecin în vârstă de 63 de ani. Familia fetei a declarat că nu a ştiut că aceasta este însărcinată şi a aflat de curând, în prezent sarcina având 20 de săptămâni.
„Am înţeles că fata a fost la un control la Rovinari, cu bunica ei, nu ştim mai multe lucruri. Am înţeles că fata ar mai fi avut probleme de genul acesta, ar mai fi fost şi altcineva condamnat. Am trimis viceprimarul acolo, mai are o soră. Bărbatul acuzat este vecin cu ea. Nu ştiu să mai fi avut probleme. Poliţia şi cei de la Protecţia Copilului anchetează cazul şi o să aflăm mai multe. E revoltător să aibă o asemenea vârstă şi să fie însărcinată”, a precizat, pentru MEDIAFAX, Tudor Oiţă, primarul comunei Negomir. Cazul a intrat şi în atenţia Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Gorj, inspectorii urmând să facă o anchetă socială şi să o consilieze pe minora care este însărcinată.