Seară franceză, vineri seara, la Botoșani. În organizarea clubului Night Music și sub tutela Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” din Botoșani, sunteți așteptați să vă înfruptați cu nesaț din savuroasele delicatese muzicale franțuzești, să descoperiți ce trăsături îi individualizează pe francezi între popoarele lumii și să vă puneți întrebări adânci alături de inegalabilul Charles Baudelaire.
”Așadar, vă așteptăm vineri, 10 mai 2019, începând cu ora 19.00, la sala Fondului Documentar Eminescu unde puteți petrece trei ore de emoție estetică și culturală într-un ambient cât se poate de relaxat, asigurat cu meticulozitate și cu dedicare de către organizatori. Intrarea este liberă, ca la orice eveniment organizat sub auspiciile bibliotecii județene” se arată într-un comunicat al Bibliotecii Județene.