Șoferii botoșăneni și nu numai trebuie să știe că au apărut modificări importante în ceea ce privește aplicarea Codului Rutier în materie de consum de alcool la volan. Dacă până acum, printr-o normă internă, șoferii erau tolerați cu o concentrație alcoolică de până la 0,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, de curând, cei care conduc mașini trebuie să aibă valoare 0,00 pe etilotest.
Practic, etilotestul Poliției este construit cu o marjă de eroare, iar concentrația alcoolică de 0,01 sau 0,02 mg/l alcool pur în aerul expirat nu este indicată, aparatul indicând tot 0.00. În schimb, etilotestul indică valori de la 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar oricare din aceste valori pozitive atrage sancțiuni pentru șoferi. Asta presupune că înainte de a urca la volan, șoferul trebuie să fie sigur că, dacă va fi pus să sufle în etilotest, nu va rezulta o concentrație alcoolică de 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirat sau o valoare mai mare, pentru că asta atrage atât amendă, cât și suspendarea permisului de conducere.
Potrivit legii din România (Codul Rutier), până la o anumită limită, alcoolemia este sancţionată doar contravenţional, dar la o valoare mai mare devine pentru şofer şi o problemă penală.
Codul Rutier prevede că, dacă un şofer se află la volan sub influenţa băuturilor alcoolice cu o îmbibaţie alcoolică mai mică de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a V-a de sancţiuni (21 la 50 puncte-amendă) şi cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 180 de zile.
În cazul în care îmbibaţia alcoolică este egală sau peste 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat (minim 0,80 g/l alcool pur în sânge), fapta constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani sau cu amendă penală. În această situaţie şoferul este condus obligatoriu la un spital unde îi sunt recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Doar rezultatul oficial al analizei de sânge realizat la o unitate medicală este probă de incriminare penală în instanţa de judecată.
Refuzul, împotrivirea sau sustragerea unui șofer de la recoltarea probelor biologice sau testarii aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezentei de produse sau substante stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseste cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Există situații în care șoferul știe că a luat doar o gură de bere sau a mâncat niște bomboane cu lichior ori o salată cu suficient de mult oțet, care pot genera pe etilotest o concentrație alcoolică mai mare sau egală cu 0,03 mg/l alcool pur în aerul expirtat. În astfel de situație, dacă este oprit de polițist și se constată contravenția, el poate cere recoltarea unor probe de sânge, însă costurile analizelor vor fi suportate de el.