Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi au depistat, în trafic, un bărbat care conducea un autoturism, deşi era în stare avansată de ebrietate şi fără să deţină permis de conducere.
În data de 5 mai, în jurul orei 02.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Dorohoi – I.T.P.F. Iaşi au oprit în trafic pentru control, pe raza localității de frontieră Sinăuţi, județul Botoşani, un autoturism marca VW, înmatriculat în România, condus de cetățeanul român M.F., în vârstă de 20 de ani, domiciliat pe raza județului Botoşani.
Cu ocazia controlului, polițiștii au observat că tânărul emană halenă alcoolică, motiv pentru care a fost condus la sediul Poliţiei municipiului Dorohoi în vederea testării cu aparatul etilotest. Rezultatul testării a fost de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deţine permis de conducere
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.