Nivelul râului Prut la intrare in țară a inceput sa scadă. Potrivit datelor transmise de Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani, la ora 07.00, la Oroftiana, Prutul masura 600 cm, cu sase cm mai putin decat la ora 06.00. La aceeași ora, la Rădăuți Prut, nivelul apei era de 391 cm, cu 101 cm peste cota de atenție. Aici, tendința este decreștere.
Pe timpul nopții, prefectul județului Botoșani, Dan Constantin Slincu si inspectorul șef al ISU Botoșani, Cristian Amarandei, s-au deplasat în zonele aflate sub incidența Codului Portocaliu de inundații si si au verificat daca măsurile stabilite prin sedinta CJSU sunt aplicate.
Totodată, s-au asigurat ca la primării este instituit serviciul de permanență.
Pe timpul nopții, la Baranca a fost suplimentat numărul pompierilor cu forte si mijloace de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi. Reamintim că, în cursul serii trecute au fost evacuate patru stani din lunca Prutului, de pe raza localității Baranca, comuna Hudesti, unde peste 10 ha erau acoperite de apă.