Accidentul rutier a avut loc sâmbătă, 27 aprilie, la ieşirea din oraşul Huedin- judeţul Cluj. Un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani din Bucureşti a intrat pe contrasens şi a izbit violent o maşină care circula regulamentar. În urma coliziunii, ambele maşini au fost proiectate în afara carosabilului.
Doi copii aflaţi în vehiculul care circula regulamentar, un băiețel de 5 ani a si o fetiță de 11 luni, şi-au pierdut viaţa, iar mama lor se află în stare gravă.
„Un autoturism cu volan pe dreapta care circula pe sensul de mers Oradea-Huedin a pătruns pe sensul opus unde a intrat in coliziune cu un autoturism care circula regulamentar”, au explicat reprezentanţii Poliţiei Cluj.
În autoturismul care circula regulamentar se afla o familie din comuna Râșca, județul Cluj. Cei doi copii au decedat, mama lor, care se afla la volan este rănită grav, iar tatăl, pasager în dreapta șoferului, rănit ușor.
Conducătorul autoturismului care a provocat accidentul a scăpat nevătămat. Acesta este cercetat pentru ucidere din culpă și vătămare corporală