Doi frați cu vârste de 20 și, respectiv de 23 de ani, au fost înjunghiați de sora lor, în urma unui conflict spontan. Cei doi, care au acum domiciliul în județul Neamț, au venit în vizită la sora lor din comuna Frumușica, iar după ce au băut mai mult decât trebuia s-au luat la ceartă, pe fondul unor „amintiri”.
Fata, în vârstă de 23 de ani, a reacționat prima după scandal, a luat un ciob de la o sticlă pe care tocmai o spărsese și i-a înjunghiat pe cei doi. Rănit, unul dintre frați a sunat la 112, iar la poarta lor au ajuns și Poliția și ambulanța. Tânărul de 23 de ani a fost preluat de ambulanță și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati, iar cel de-al doilea a refuzat internarea.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru violenţă în familie pe numele fetei.