Președinția României la Consiliul Uniunii Europene înseamnă impunerea pe agenda de lucru a unor măsuri legislative absolut necesare pentru buna și corecta funcționare a pieței unice. Cele mai recente exemple sunt reprezentate de votarea în Parlamentul European a propunerii de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare cu alimente (Com (2018) 0173) și propunerii de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului, …în ceea ce privește o mai bună asigurare a respectării normelor UE de protecție a consumatorilor Com (2018) 185 final.
“ Interzicerea practicilor comerciale neloiale, întărirea poziției fermierilor în lanțul de aprovizionare cu produse agroalimentare dar și combaterea dublului standard, sunt obiectivele celor două directive impuse de România pe agenda de lucru a Consiliului Uniunii Europene și a Parlamentului European.Cu 474 de voturi, printre care și ale europarlamentarilor PSD, Parlamentul European a aprobat săptămâna trecută un nou mecanism comercial pentru consumatori care califică drept practică comercială neloială furnizarea de alimente de la una și aceeași marcă, dar cu ingrediente și de calitate diferită. Cei care vor mai practica dublul standard comercial riscă o amendă de cel puțin 4% din cifra de afaceri anuală sau 2 milioane de euro, în cazul în care nu există informații privind cifra de afaceri. Trebuie menționat faptul că pe lista celor care au spus NU acestei directive în Parlamentul European se regăsesc liberalii Daniel Buda, Theodor Stolojan, Mihai Ţurcanu, Adina Vălean dar și soția lui Victor Ponta – Daciana Sârbu. Altfel spus, europarlamentarii PNL îi consideră pe românii din țară cetățeni de mâna a doua ai Europei, care nu merită să aibă aceleași alimente, medicamente, cosmetice ori detergenți ca semenii lor din vestul continentului.” a declarat senatorul Lucian Trufin
Președinția română la Consiliul UE se va asigura că aceaste directive adoptate în Parlamentul European vor fi aprobate și de Consiliul UE astfel încât în cel mai scurt timp Parlamentul României să implementeze aceste măsuri și în legislația națională.
“Să reușești să impui pe agenda de lucru a Consiliului Uniunii Europene măsuri de protejare a fermierilor, producătorilor și procesatorilor români mici și mijlocii înseamnă să fii Puternic. Să înființezi Casa română de comerț agroalimentar Unirea, o societate comercială menită ai sprijini pe aceștia să vândă produsele lor fără a mai suporta practicilie comerciale neloiale impuse cu nerușinare de marile lanțuri de supermarketuri, înseamnă să fii Solidar. Iar să lupți împotriva dublului standard înseamnă să fii Demn și să nu accepți că cetățenii pe care îi reprezinți să fie tratați fără respect ci să se bucure de aceeași calitate a produselor pe care le cumpără din munca lor ca și în țările mai dezvoltate ale Uniunii Europene. În fapt asta înseamnă PSD – Puternic, Solidar și Demn ” a mai adăugat senatorul social- democrat.
Sursa: comunicat PSD