Ziua Veteranilor de Război a fost marcată, miercuri, la Botoșani, în prezența primarului municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a prefectului Dan Șlincu, dar și a reprezentanților Consiliului Județean. Evenimentul a debutat miercuri la ora 11:00, la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, aflat la intersecţia străzilor Calea Naţională şi Cuza Vodă.
După primirea onorului de către prefectul Dan Şlincu şi intonarea Imnului Naţional, a avut loc un serviciu religios urmat de alocuţiuni dedicate Zilei Veteranilor de Război.
Apoi, elevii implicaţi au adus un omagiu veteranilor de război, momentul fiind urmat de depunerea de coroane şi jerbe de flori.
Evenimentul se încheie cu defilarea detaşamentului de onoare, format din militari de la Unităţile Militare 01251 şi 01189, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi şi de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.
Pe toată durata manifestării, circulaţia rutieră a fost restricţionată în zona Monumentului Eroilor Botoşăneni din cel de-al Doilea Război Mondial precum şi pe străzile adiacente.