Consiliul de Administrație al Spitalului Județean organizează concurs pentru ocuparea funcției de manager la Spitalul Județean ”Mavromati”. Concursul va avea loc în perioada 24 aprilie-14 iunie și constă în două etape. Prima etapă, eliminatorie, programată pentru 31 mai, vizează selecția dosarelor, în timp ce etapa a doua, programată pentru 11 iunie, constă în susținerea planului de management.
Se pot înscrie la concurs candidații care îndeplinesc următoarele condiții: sunt absolvenți ai unei instituții de învățământ superior medical,economico-financiar sau juridic, sunt absolvenți ai unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, au cel puțin doi ani vechime în posturi cu studii superioare, nu au vârsta de pensionare.
Dosarele se pot depune la Spitalul Județean până la 30 mai. Postul a mai fost scos la concurs la sfârșitul anului trecut, însă datorită faptului că au existat contestații, concursul a fost amânat.
Cel mai probabil actualul manager, medicul Livia Mihalache, se va înscrie la concurs.