Un bărbat din Botoșani i-a indignat, marți dimineață, pe trecătorii din zona centrală a municipiului. Acesta se afla într-o avansată stare de ebrietate și a încercat să se culce pe un rond de flori din fața Casei Cărții, însă în acel moment a stricat un ghiveci cu flori, amplasat lângă rondul de flori și arbustul ornamental.
Poliția Locală a fost chemată la fața locului, iar botoșăneanul de 45 de ani a fost sancționatcontravențional cu amendă în cuantum de 400 lei.
De asemenea, pentru că acesta prezenta o stare de agitație, a fost solicitat sprijinul unei ambulanțe, pentru a fi transportat și internat la Secția de Neuropsihiatrie.