Mulțumită unui nou Ordin al Ministerului Transporturilor, cetățenii care își vând mașina pot solicita autorităților restituirea parțială a sumei plătite pe cea mai recentă rovinietă, dacă perioada de valabilitate a acesteia se suprapune cu taxa de drum achitată de noul proprietar al autoturismului, scrie Auto-bild.ro
Actul normativ ce reglementează restituirea parțială a banilor plătiți pe rovinietă este Ordinul Ministerului Transporturilor nr. 748/2019 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.463/2018 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea de către CNAIR a tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere. Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial joi, 18 aprilie, deci măsurile sale sunt în vigoare în momentul de față.
Concret, foștii proprietari ai unui autoturism pot solicita Companiei de Drumuri (CNAIR) restituirea banilor plătiți pe ultima rovinietă, pentru perioada în care aceasta se suprapune cu noua taxă de drum achitată de noul proprietar al mașinii. În acest fel, se evită taxarea dublă a aceluiași vehicul, iar fostul posesor al autoturismului nu mai trebuie să suporte costurile unei viniete pe care nu o poate folosi.
„În cazul în care pentru acelaşi vehicul se achită tariful de utilizare de două sau mai multe ori pentru perioade de valabilitate ce se suprapun pentru cel puţin o zi, CNAIR – S.A. va returna contravaloarea tarifului, corespunzătoare perioadei de suprapunere, la cererea […] fostului utilizator, în cazul înstrăinării vehiculului‘, se arată în Ordinul Ministerului Transporturilor.