Peste 1.200 de persoane din Botoșani și-au găsit de muncă în primele trei luni ale anului

AJOFM Botosani sediu (2)În primul trimestru al anului 2019, ca urmare a serviciilor și măsurilor de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de AJOFM Botosani, 1.265 persoane au fost încadrate în muncă, dintre care 531 femei, se arată într-un comunicat al instituției.

Din totalul persoanelor ocupate până la data de referință 823 au peste 45 de ani, 284 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 207 au între 25 și 35 de ani, iar 266 sunt tineri sub 25 de ani (204 tineri NEETs).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 594 provin din mediul urban, iar 671 persoane sunt din mediul rural.

Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii liceale 393 persoane (31,07%), urmate de cele cu învățământ profesional 366 persoane(28,93%). Numărul celor cu învățământ gimnazila este de 262 persoane, iar cei cu studii superioare sunt în număr de 99 persoane

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, 1.081 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile.

Astfel, în primul trimestru al anului 2019, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2.260 persoane.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *