O femeie din județul Botoșani a fost găsită moartă, luni după-amiază, la marginea unei ape. Este vorba despre o femeie în vârstă de 65 de ani din localitatea Iacobeni- comuna Dângeni, care a fost găsită decedată în apele râului Jijia.
Corpul neînsuflețit al Denisei C. a fost observat de niște localnici, care au alertat autoritățile prin 112, la fața locului deplasându-se atât echipaje de poliție, cât și de ambulanță. Polițiștii au recuperat cadavrul femeii din apă, iar cadrele medicale nu au putut să constate decât decesul. Oamenii legii au declanșat o anchetă pentru a stabili condițiile în care a murit femeia.
Moartea acesteia survine în aceeași zi cu a unei bătrâne de 88 de ani din Dumeni, care a murit după ce a fost acroșată de un camion.
Tragedie! Femeie din Botoșani accidentată mortal de un camion. A fost aruncată într-un șanț