Peste 20 de operatori economici din județul Botoșani, care prestează servicii funerare, au fost ținta unui control al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului. Controlul a vizat respectarea preverilor legale în domeniu și s-a finalizat cu patru amenzi în valoare de 16.000 lei și șase avertismente,
Mirel Rogalschi, comisar adjunct în cadrul CJPC Botoșani, a declarat că lipsa regulamentului de funcționare și organizare a cimitirelor, neafișarea prețurilor pentru produsele specifice domeniului de activitate, lipsa contractului pentru prestarea serviciilor funerare au fost principalele nereguli constatate de inspectorii CJPC Botoșani.
Cea mai mare amendă, de 5000 lei, a fost dată unei firme de monumente funerare, întrucât nu avea încheiat contract de prestări servicii cu clientul.