Liderul Pro România Botoșani, Dumitru Chelaru, îl atacă puternic pe șeful PSD, Liviu Dragnea, Acesta a declarat vineri, într-o conferinta de presă, că se simte jignit de modul cum Dragnea i-a vorbit unui participant la mitingul de la Dumbrăveni, Suceava.
În discursul pe care l-a avut joi la Suceava, la întrebarea retorică “Ce-am făcut noi?”, un participat la conferință i-a răspuns”Nimic!” , la care liderul PSD i-a replicat “Nimic eşti tu!”.
Dumitru Chelaru a spus că nu poate să treacă cu vederea atitudinea lui Dragnea, pe care l-a făcut pe penal și impostor.
”În calitatatea mea de botoșănean, de moldovean, m-am simțit jignit când un tânăr din Dumbrăveni a fost efectiv etichetat ”ca nimic”, ca fiind un nimic. Tânărul respectiv nu l-a ofensat cu nimic pe acel om, care este al treilea sau al doilea în stat, ca să nu greșesc pentru că în mintea mea locul lor este în altă parte, nu acolo. Este un viitor deținut. Ca moldovean m-am simțit jignit de lucrul acesta. Sucevenii, botoșănenii ar trebui să reacționeze nu cu ouă de găină care fac bine la ten, ci cu alea de bibilică ca să-i arate acestui personaj că a venit într-un județ de oameni demni, într-un județ unde creștinătatea și bunul simț sunt la ea acasă. Nu vine cineva să ne eticheteze. Ar trebui să i se întoarcă acestui penal, nu să umble cu alaiul de aplaudaci forțat. Să poarte alaiul de impostori după el și să ceară aplauze și apărare. În Moldova, dacă vii esti primit bine într-o gopodărie, într-o localitate, cu multă prietenie, dar nu s- jignești. Din acest motiv, cu aceeași unitate de măsură am să vorbesc și eu de personajul respectiv; ca despre un penal și un impostor care nu-și merită locul. Penalul, fiind rasa Teleorman, trebuie aplaudat și o parte din botoșăneni vor fi aduși aici să facă un cor de aplaudaci. Pe mine mă întristează acest lucru. Dacă am ajuns să aplaudăm niște penali sau o clică de impostori este grav.”, a spus Chelaru.
De atacurile lui Chelaru nu a scăpat nici Doina Federovici, președitele interimar al PSD Botoșani.
”M-am uitat în comunicatul, în ciorba reîncălzită a PSD înainte de venirea șefului de la Teleorman cu alaiul ca să o pună pe diva noastră de la Coșula., care a simțit beneficiile funcțiilor. Ea este în stare acum să-l aplaude 24 din 24 pe liderul de la Teleorman. A uiat de botoșăneni. Trebuia să-și promoveze oameni competenți care să conducă de aici, nu să ne ducem după niște penali. Avem și noi oameni mai buni la Botoșani și Suceava, nu Dragnea. Să meargă la Dragnea și să-și pună la dispoziție vila de la Alexandria în binele comunității, că are acolo un impetriu. Aceștia sunt socialiști?”, a adăugat liderul Pro România Botoșani,