Bărbatul care a fost prins, sâmbătă, de polițiști după o urmărire ca-n filme pe străzile din municipiul Botoșani a fost arestat preventiv, în baza unei decizii adoptate, duminică, de Judecătoria. Dorohoianul Bogdan Dumitru Vasilache, în vârstă de 34 de ani, a contestat măsura arestului preventiv, însă magistrații de la Tribunalul Botoșani au respins, marți, contestația.
În aceste condiții, Vasilache rămâne după gratii 30 de zile, el fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
Vă reamintim că un echipaj de poliție a urmărit în trafic, sâmbătă, o autoutilitară Volkswagen Transporter, după ce șoferul a ignorat semnalul agenților care se aflau pe strada Pacea.
Șoferul a apăsat pedala de accelerație și și-a continuat drumul, însă autoturismul, cu numere de înmatriculare din Bulgaria, a fost blocat pe Bulevardul George Enescu din municipiul Botoșani.
Cei doi indivizi au abandonat mașina în stradă și au fugit. Polițiștii au verificat autoturismul și au găsit în interior mai multe baxuri de țigări, estimându-se că ar fi circa 10.000 de pachete. De asemenea, asupra unuia dintre bărbați a fost găsită suma de 9.500 de euro.