Liderul social-democrat, Liviu Dragnea, va ajunge la sfârșitul acestei săptămâni la Botoșani, pentru a participa la alegerile din organizația județană a PSD. El va fi însoțit de mai mulți miniștri din cabinetul Dăncilă. De altfel, însuși premierul a fost invitat la Botoșani, însă deocamdată nu există o confirmare din partea acestuia.
Organizația județeană își alege vineri conducerea județeană. Pentru funcția de președinte candidează senatorul Doina Federovici, care este președinte interimar, iar pentru cea de președinte executiv ministrul Muncii, Marius Budăi.
Dragnea a fost ultima dată la Botoșani în 2015, când primar al municipiului și președinte al organizației județene era Ovidiu Portariuc.
Daddy vine sa se asigure ca slugile lui din pzd nu vor incepe sa cracneasca in perioada urmatoare. Nu-i asa, fa Doino?
Rotarule, sa te vad acum cata „dizidenta” faci, sluga insipida!!
Veti plati, fiti siguri de asta! Din pacate, raul imens pe care-l faceti acestei tari, din slugarnicie, incompetenta sau pur si simplu din prostie crasa, va fi deja facut si vor trebui sa treaca generatii pana sa se mai poata repara ceva!