Un grav accident rutier a avut loc, marți, într-o intersecție din municipiul Botoșani. O familie cu un copil, dar și șoferul care a produs evenimentul rutier au fost răniți și transportați la spital. Cinci persoane au fost rănite în total în accident.
Accidentul a avut loc la intersecția străzilor Ion Pilat și Tudor Vladimirescu. Șoferul unui Renault Kangoo venea de pe Ion Pilat, iar în intersecție nu a acordat prioritate de trecere unui Audi A6, cele două autoturisme ciocnindu-se. După impact, autoturismul Audi a ricoșat într-un camion Mercedes.
Polițiștii fac cercetări la fața locului.
„La fața locului s-au deplasat patru echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani cu o autospecială de descarcerare, una cu apă și spumă, ambulanța SMURD, TIM și o ambulanță de la SAJ Botoșani”, susțin reprezentanții ISU Botoșani.