Bătaie într-un bar aplanată de jandarmi. Scandalagii, imobilizați și transportați ulterior la spital

Sâmbătă seară, clienții unui bar de pe strada Duzilor din municipiul Dorohoi au fost martorii unui scandal între doi bărbați, aplanat de intervenția promptă unui echipaj de jandarmi care executa o misiune de menținere a ordinii și siguranței publice în zonă.

Scandalul a pornit de la discuțiile în contradictoriu purtate în incinta localului, moment în care barmanul le-a solicitat celor doi ,,protagoniști”, aflați sub influența băuturilor alcoolice, să iasă afară.

Jandarmii au intervenit în momentul în care discuțiile au degenerat într-o bătaie în toată regula, bărbații lovindu-se reciproc cu pumnii și picioarele.

Lucrătorii Grupei de Supraveghere și Intervenție Jandarmi Dorohoi i-au despărțit și imobilizat, după care au solicitat prezența unui echipaj de ambulanță, care i-a transportat pe scandalagii la Spitalul municipal Dorohoi, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Ulterior, jandarmii au însoțit transportul acestora cu o ambulanță la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Mavromatti, pentru a elimina riscul unor posibile noi incidente cu violență.

În urma verificărilor efectuate, jandarmii le-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ,,lovire și alte violențe” și ,,tulburarea ordinii și liniștii publice”, care vor fi înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Dorohoi în vederea soluționării.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *