Sute de oameni l-au condus, duminică, pe ultimul drum pe Gavriel Vieriu, elevul de la Liceul Pedagogic Nicolae Iorga din municipiul Botoșani care s-a stins din viață la vârsta de 18 ani, în urma boli grave.
Gabriel a fost înmomântat în cimitirul din localitatea sa natală, Hănești. Sicriul cu cropul neînsuflețit al adolescentului a fost dus de tineri pe nasalie de la biserica, unde a fost depus, până în centrul satului, pe la locul unde a crescut, apoi adus la biserică și prohodit. De aici, a fost transportat cu mașina mortuară până la cimitir.
Slujba de înmormântare a fost oficiată de un sobor de șase preoți, printre care și protopopul de Săveni, Constantin Macuc, și preotul paroh Gavril Damian.
În momentul în care a ajuns în centrul satului, cortegiul funerar s-a oprit, iar directorul școlii din Hănești, Lucian Manole, care este nașul lui Gabriel, a rostit un necrolog. Ulterior, la biserică a ținut un cuvânt de înțelepciune protopopul Macuc, iar parohul Gavril Damian a avut un cuvânt de mângaiere pentru familia tânărului, părinții acestuia fiind oameni respectați în comună (mama învățătoare, iar tatăl fost șef de post).
Tinerii din sat, dar și colegii de scoală și elevi ai școlii au dus cele peste 50 de coroane care au fost depuse în semn de omagiu la catafalcul lui Gabriel.
Tragedie! Un elev de clasa a XII-a, de la un cunoscut liceu din Botoșani, s-a stins din viață