Junior Achievement România anunță lansarea proiectului „Școala și viitorul meu”, care are ca scop prevenirea abandonului școlar și își propune reducerea absenteismului în rândul a cel puțin 1.000 de elevi de gimnaziu, precum și creșterea performanțelor școlare ale elevilor și dezvoltarea unor competențe esențiale pentru o viitoare profesie. Această inițiativă este implementată de Junior Achievement România cu susținere financiară din partea Telekom Romania, fiind unul dintre cele trei proiecte câștigătoare în cadrul competiției Teimplici.ro, desfășurată de Telekom în anul 2018.
Programul include 20 de școli din localități urbane mici din 12 județe (Bacău, Bihor, Botoșani, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova și Suceava).
„Prin ediția 2018 a concursului de proiecte Teimplici.ro am dorit să sprijinim inițiative ale ONG-urilor care au ca scop combaterea abandonului școlar, fenomen cu efecte negative pe termen lung atât pentru individ, cât și pentru societate. Educația și dezvoltarea resurselor umane bine pregătite, precum și facilitarea accesului la tehnologie reprezintă direcții importante în strategia Telekom Romania, iar proiectul „Școala și viitorul meu” integrează cu succes aceste componente”, a declarat Florina Șerban, Expert Responsabilitate Corporativă, Telekom Romania.
Abandonul școlar este una dintre problemele actuale cu care se confruntă sistemul educațional din România. Cei mai afectați în acest sens sunt elevii de gimnaziu, pentru care situaţia economică şi atitudinea părinţilor faţă de educaţie sunt determinante. În prezent, țara noastră se situează pe locul trei în Uniunea Europeană din perspectiva gradului de părăsire timpurie a şcolii, cu o rată de 18,1%, conform raportului Eurostat[1]. Aproximativ o cincime dintre elevii români termină maximum opt clase și mulți nu doresc să obțină un loc de muncă după abandonarea studiilor.
„Școala și viitorul meu” își propune să contribuie la prevenirea abandonului școlar, utilizând mijloace tehnologice moderne pentru facilitarea accesului elevilor la educație. Programul include 20 de școli din localități urbane mici din 12 județe[2] și are următoarele componente:
- program la clasă, learning by doing (conținut digital, acces la o platformă blended learning) și studii de caz despre abandonul școlar, în sprijinul orientării profesionale și identificării unor oportunități de tranziție de la școală la viața activă.
- dotarea a 5 școli cu echipamente smart classroom, în urma unui concurs de mini-proiecte între școli
- realizarea unui studiu privind efectele abandonului școlar