”Medalie de apreciere” oferită ministrului Muncii de prefectul județului Iași: Nu foarte mulți miniștri se implică atât cât se implică domnul ministru

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a primit vineri o plachetă din partea prefectului de Iași, Marian Șerbescu. Acesta din urmă a venit la Botoșani cu reprezentanții pensionarilor din Iași pentru a purta discuții cu ministrul pe problemele vârstnicilor.

Vreau să îi mulțumesc domnului ministru pentru prezența în mijlocul nostru. Este foarte importantă această ședință comună. Suntem la a doua ședință. Anul trecut am avut o ședință comună Iași-Suceava, unde a fost o ședință interesantă, cu rezultate concrete. (…)În numele Instituției Prefectului și a persoanelor vârstnice Iași, doresc să-i ofer domnului ministru o medalie de apreciere  cu logo-ul președinției României la Uniunea Europeană și să-i mulțumesc foarte mult pentru implicarea reală. Nu foarte mulți miniștri se implică atât cât se implică domnul ministru și merită toată aprecierea”, a spus Miarian Șerbescu.

Aceeași medalie i-a fost acordată și prefectului județului Botoșani, Dan Șlincu, pentru colaborarea instituțională.

 

One thought on “”Medalie de apreciere” oferită ministrului Muncii de prefectul județului Iași: Nu foarte mulți miniștri se implică atât cât se implică domnul ministru

  1. Prostii de la psd se premiază între ei ,probabil a trăit și el o particulară cu porcul pe la 40ani.Nu am distrus comunismul in 90 si el s-a întors în forme noi din pacate,cum erau promovați toți prostii pe vremea lui ceasca asa este si acum,iar nomenclatura comunistă pe care se sprijinea ceausescu a fost înlocuită de aristocrația bugetară,iar cei care muncesc cu adevărat și produc ceva intr-adevar au ajuns bătaia de joc a celor ce basescu scaunele pe la buget,de asta si pleaca lumea afara.Ca vor sau nu vor bugetari modelul economic actual duce la faliment într-un orizont apropiat,să-i vedem atunci pe bugetari ce fac?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *