FOTO „Popas în satul de odinioară”, proiect inedit într-o comună din Botoșani. Pentru ce au renunțat tinerii la telefoane și calculatoare

Un eveniment inedit, care a avut drept scop scoaterea tinerilor din rutina zilnică alături de telefoanele mobile și calculatoare, s-a desfășurat la  Căminul de Cultură al comunei Avrămeni, sub coordonarea profesorului Cojocaru Claudiu.

„Popas în satul de odinioară” în comuna Avrămeni a reprezentat o renaștere a vechilor tradiții în rândul tinerilor. Îmbrăcați în costume populare, tinerii, alături de seniorii satului, au încondeiat  și vopsit ouă, au țesut, au tors, au cântat, au găsit bucate tradiționale și au petrecut timp de calitate unii cu alții.

Pr. Vasile Merăuţă:

„S-a pierdut tradiţia şezătorilor la gura sobei, dar amintirea şi dorul de ele pare să rămână aprins căci „…dragi îmi erau şezătorile, clăcile, horile şi toate petrecerile din sat, la care luam parte cu cea mai mare însufleţire”, după cum zicea Creangă în urmă cu aproape două secole.

Pe fondul faptului că în prezent majoritatea tinerilor trăiesc o dependenţă faţă de reţelele de internet şi de tehnologie, care a luat o amploare deosebită în ultima vreme, şi nu se mai regăsesc implicaţi în cunoaşterea adevăratelor comori ale poporului nostru, duminică, 24 martie 2019, în comuna Avrămeni a avut loc o renaştere din plămada vechilor tradiţii, numită de organizatori „Popas în satul de odinioară”.

Această renaştere a izvorât din convingerea că tradiţiile populare româneşti rămân tezaurul nostru cel mai de preţ, iar pentru aceasta trebuie să facem tot ce se poate pentru ca ele să se păstreze vii în mintea copiilor şi a oamenilor; în cultură nimic nu trebuie pierdut, totul trebuie transmis şi reînnoit.

În acelaşi gând, Alexandru Vlahuţă ne spune: „…datinile, proverbele, muzica şi poezia sunt arhivele popoarelor, iar cu ele se poate constitui trecutul lor îndepărtat. Căci nu există bucurii mai de preţ ca averea de cuget şi simţire inclusă şi păstrată cu sfântă grijă de-a lungul vremurilor în adâncul sufletului românesc, al moşilor şi strămoşilor noştri”.

Pentru a reitera în chip natural acest tezaur cultural transmis din generaţie în generaţie, trebuie reînnodat contextul pe fondul căruia acesta poate fi conservat, iar unul dintre acestea o poate constitui şezătoarea. Ea constituie un mijloc complex de educaţie, deoarece îi familiarizează pe copii cu unele elemente de folclor, contribuind astfel la dezvoltarea dragostei pentru tradiţiile populare, chiar mai mult de atât le dezvoltă dragostea pentru frumos, pentru armonie, le cultivă rabdarea, stăpânirea de sine, spiritul de echipă, şi mai presus de toate îi reintroduce în atmosfera credinţei ca stare de normalitate.

Datinile şi obiceiurile populare ne reprezintă şi constituie o adevarată valoare a ţării noastre, apreciată în lume, fapt care determină dorinţa de a cunoaşte frumuseţea şi naturaleţea obiceiurilor, a folclorului autentic, a portului popular şi a graiului local.

Folclorul reprezintă oglinda vie a existenţei poporului român, o dovadă grăitoare a străvechii unităţi culturale a poporului român. Imensul tezaur folcloric al poporului nostru constituie o componentă valoroasă a acestei moşteniri. Valorificând cu copiii tradiţia folclorică în cadrul diverselor activităţi ale bisericii, ale şcolii şi activităţilor extraşcolare, realizăm un important act cultural şi educativ. Pentru a putea cuprinde o gamă cât mai variată de tradiţii şi obiceiuri, iar aceasta într-un mod firesc, s-a simţit nevoia organizării unei şezători, prin care şi cei mai tineri, dar şi cei ajunşi la maturitate să guste din tezaurul folcloric al acestui neam.”