Razboiul in declaratii intre subprefectul Daniel Moruzi si directorul Grupului Scolar din Sendriceni, Sergiu Lungu, continua. Dupa ce directorul unitatii de invatamint din Sendriceni a declarat ca subprefectul incearca sa ingradeasca dreptul la invatamint a copiilor care provin din localitati rurale si care sunt inscrisi la liceul din Sendriceni si ca nu a citit bine Legea invatamintului, Moruzi ii raspunde cu aceleasi replici taioase. El spune ca in discutia avuta miercuri la Sendriceni nu s-a pus problema sacrificarii niciunui elev. Mai mult, subprefectul sustine ca persoana care sacrifica elevii si profesorii este chiar Sergiu Lunga prin faptul ca ii tine in internat, respectiv in scoala la o temperatura de 10 grade Celsius.
"Miercuri s-a luat decizia de a nu se desfasura cursuri in conditii improprii, transferind profesorii si elevii din Dorohoi la alte centre scolare. Domnul director Lungu ar trebui sa fie mai preocupat sa ofere drepturi egale la invatatura fiecarui elev in institutia pe care acesta o conduce deficitar din punctul meu de vedere", a spus subprefectul.
Daniel Moruzi considera ca un manager responsabil are ca scop identificarea de solutii pentru problemele care apar in institutia pe care o conduce inainte, spune el, de a manipula elevii si parintii.
"In ceea ce priveste activitatea de 30 de ani in slujba invatamintului a domnului Lungu, ii transmit ca i-o respect, dar ii recomand respectuos intoarcerea la catedra. Ii mai recomand canalizarea tuturor energiilor in rezolvarea problemelor de la Grup Scolar Sendriceni si nu atragerea anumitor persoane in dispute mediatice", a completat Moruzi.