Majoritatea botoșănenilor care au animale de companie uită că au și responsabilități. Le place să iasă cu câinii în aer liber, să se bucure de ei, dar „uită” să strângă și mizeria lăsată de aceștia. Tocmai de aceea, polițiștii locali au demarat o serie de controale „pentru reducerea numărului unor fapte, ce creează disconfort cetăţenilor din municipiu”.
Aceștia verifică dacă deținătorii patrupedelor au asupra lor mătură, lopăţică şi pungă de unică folosinţă pentru igienizarea domeniului public. Deși acest regulament a fost aprobat încă din 2009, cetățenii botoșăneni încă își plimbă animalele de companie pe spațiile verzi fără a igieniza în urma acestora.
Numai în acest sfârșit de săptămână, au fost organizate trei misiuni de verificare. 32 de persoane au fost consiliate să respecte igienizarea domeniului public și au fost aplicate 28 de sancțiuni, din care șapte amenzi în cuantum total de 625 lei.
Dupa câinii comunitari cine strange ?
Cei care dorm cu cainii in pat si ii pupa in dos le este lene sa stranga rahatul din spatiul public unde sunt copii si pot transmite boli ,dar acolo ii linge in dos!
Rusine murdarilor !