Un investitor privat va ridica încă un bloc de locuințe în municipiul Botoșani. Viceprimarul municipiului Botoșani, Marian Murariu, susține că solicitarea primită la Primăria Botoșani vizează construirea unui bloc de locuințe colective cu regim de înălțime subsol, parter, plus două etaje și mansardă, cu zece apartamente pe un amplasament situat pe strada Manolești Deal nr 2 A.
Construcția va fi realizată pe aproximativ 800 mp.
Investitorul va sigura pentru cele zece apartamente minim zece locuri de parcare. Prin certificatul de urbanism s-a solicitat întocmirea unei documentații de tip PUZ (Plan Urbanistic Zonal), ceea ce presupune două consultări ale plublicului , emiterea unui aviz de oportunitate, aprobarea în Consiliul Local după care obținerea autorizației de construire.
”Constat în ultima perioadă o creștere a solicitărilor în ceea ce privește construirea de blocuri de locuințe colective, ceea ce înseamnă că nivelul de trai este crescut. Investitorii nu decid să construiască decât în urma unor analize a pieții. Din moment ce construiesc, înseamnă că sunt și solicitări. Este un lucru îmbucurător și atâta timp cât vor respectya cerințele prevăzute în certificatul de urbanism și Planul Urbanistic general sunt binevenite cererile”, a menționat viceprimarul Marian Murariu.