Un accident rutier a avut loc, miercuri, pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoșani, în apropiere de biserica Roset.
Un Audi Q7 și un Range Rover s-au ciocnit pe fondul unei neacordări de prioritate. Potrivit Poliției, șoferița ieșea de pe Aleea Viilor și nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de bărbat, pe strada Octav Onicescu, iar cele două mașini au intrat în coliziune.
Ambele mașini au fost avariate, iar în urma accidentului o femeie a fost rănită, fiind preluată de ambulanță și transportată la spital. O altă persoană acuza dureri la un picior, însă aceasta a refuzat îngrijirile medicale.
Niciunul dintre șoferi nu era băut.